Biryani de pui – chicken byriani

byriani

Biryani este considerată una dintre cele mai sofisticate și apreciate  mâncăruri din bucătăria subcontinentului indian. Cu toate acestea, biryani este  o rețetă persană, adusă în India de către comercianții arabi.

Biryani este de fapt „orez cu …” unde „…”  poate fi: pui, legume, pește, miel sau alte cărneturi, marinate în sosuri aromate și gătite în același timp cu orezul prefiert pentru a adăuga acestuia aromă!

În cazul de față o să vă descriu cum se face biryani cu pui după metoda din Hyderabad (cea mai renumită zonă pentru acest fel de mâncare),  restul în alt post!

Pentru un biryani bun mai e nevoie de o oală cu fund gros (dacă nu, putem pune o plită sub oală) și de un capac care să închidă cât mai bine oala (nu chiar gen kukta, dar pe acolo).

Ingrediente:

  • orez basmati!!! – 500 gr
  • carne de pui (de preferat pulpe cu os – osul ii dă aromă ) – 800 gr tăiat în bucăți medii de 3 – 5 cm
  • cardamon verde – 4-5 boabe
  • chimen (de preferat negru – are  aroma mai puternică) – 1 linguriță
  • chimen praf – 1 linguriță
  • coriandru praf – 1 linguriță
  • scorțișoară baton – cam 1 cm
  • nucșoară – 1 linguriță (dacă cumva găsiți învelișul vegetal al nucșoarei, ar fi genial; se numește mace - nu ezitați să mă contactați sa-mi spuneţi unde se găseşte)
  • cuișoare – 2-4 bucăți
  • piper – 6-8 boabe
  • chili (iute) – 1 linguriță
  • sare după gust
  • turmeric – 1 linguriță
  • ardei iuți – 2 – 3 tăiați (sau după cât vă ține)
  • usturoi – 1 lingură pisat
  • rădăcină de ghimbir – 1 lingură ras
  • frunze de dafin – 1-2 bucăți
  • frunze coriandru tăiate – un pumn
  • frunze de mentă tăiate – un pumn
  • suc de lămâie – 1 linguriță
  • iaurt – 500 gr
  • șofran  – 2-3 fire
  • ulei bun (măsline) – 2-3 linguri

Preparare:

Pentru început punem orezul basmati la înmuiat într-un vas cu apă rece pentru 30 min.

Într-un vas, peste bucățile de pui punem condimentele, iaurtul și cam 2 linguri de ulei. Cu sarea aveți grijă deoarece și orezul o să fie ușor sărat!

Cât timp stă la marinat puiul, aproximativ 30-40 min, ne ocupăm de orez.

Ca să obțineți un biryani bun, modul cum fierbem orezul este cel mega important!

Cam la 20 minute după ce am pus orezul la înmuiat, punem apă la fiert. Când începe să fiarbă, adăugăm sare (să nu fie prea sărat) și ulei 1-2 linguri. Dacă se dorește, se pot adăuga și aici condimente (chimen, scorțișoară etc., dar dacă ați condimentat bine puiul nu mai este necesar).

Adăugăm orezul și îl fierbem doar pe jumătate,  după care îl scurgem.

Într-o oală cu fund gros punem puiul peste care adăugăm orezul fiert pe jumătate!

Peste orez putem adăuga câteva frunze de coriandru, mentă și o cănică de apă în care am scăpat 2-3 fire de șofran. Punem capacul și dăm la foc astfel: 5 min (până se încinge oala) la foc repejor, alte 10 min la foc mediu, după care 15 min la foc mic. Dacă nu vă grăbiți și aveți răbdare, puteți să lăsați la foc mic de la început pentru aproximativ 1 oră. O să vă dați seama când e gata după aroma din casă.

În mod tradițional este gătit în oale de lut(cam ca cele de sarmale), în cuptoare de pământ(pe vatră), in jur de  3-4 ore.

Se servește în mod tradițional cu sosuri pe bază de iaurt (raita). Puteți să folosiți sosul de mentă de la samosa sau cu mirch ka salan (coming soon).

 

 

Tag-uri: , , , , , , , , , ,

Comentarii