Käsekuchen – Prăjitură cu brânză – Cheesecake

Käsekuchen, prăjitură cu brânză, cheesecake

Săptămâna aceasta este una specială, cu rețete dedicate mesei de Paști. Unele rețete sunt tradiționale, alte sunt mai „îndrăznețe”. Pe rând vă vom prezenta: plăcintă cu brânză, pască, hencleșe, cozonaci, ouă roșii și tradiționala rețetă de miel (doar mielul este tradițional, restul este delicios).

Sperăm să nu îi chinuim prea mult pe cei care țin post și nici să nu îi ispitim.

Käsekuchen este una dintre prăjiturile tradiţionale germane care se serveşte la orice ocazie, fie ea serbarea zilei de naştere, marcarea unui eveniment în familie sau o sărbătoare cum este Paştele. Noi am facut-o cu ocazia sărbătorilor de Paşti la catolici şi pentru că este pur şi simplu minunată.

Aceasta este una dintre rețetele pe care le-am învățat de la mama. Käsekuchen este, pe românește, prăjitură cu brânză (sunt oameni care au probleme cu pronunția in limba germană – nu le dăm numele aici). Mie mi se pare mult mai bună decât orice “cheesecake” pe care l-am mâncat în America la restaurant, cofetărie, Starbucks sau la cofetăriile de la noi. Drept pentru care am de gând să mă specializez în pregătirea ei.

Prăjitura se face în două etape: blatul și umplutura. Atenție: pentru blat cantitățile sunt pentru 3 bucăți. Asta din rațiuni de conveniență (aluatul se poate congela și, în plus, e greu să împarți două ouă în trei părți).

Tava pentru care sunt cantitățile de mai jos are diametrul de 32 cm.

Pentru blat:

  • făină 500 g
  • unt sau margarină moale, 200 g
  • ouă 2 buc
  • zahăr 150 g
  • branză de vaci 250 g
  • praf de copt 1 plic
  • sare
  • vanilie, după gust

Recunosc, nu am făcut cantitatea pentru 3 blaturi pentru că avem congelatorul plin și deja aveam ou rămas de la Hencleș (va urma). Am amestecat făina cu praful de copt și sarea, am adăugat în devălmășie (îmi place cuvântul) celelalte ingrediente și am amestecat până când am obținut un aluat omogen.Käsekuchen, prăjitură cu brânză, cheesecake Dacă vi se pare că aluatul este prea moale mai adăugați făină. Noi l-am întins cu mâna așa că nu am vrut să fie foarte tare.Käsekuchen, prăjitură cu brânză, cheesecake

Umplutura:

  • unt sau margarină 90 g
  • zahăr 200 g
  • ouă 7 buc
  • branză de vaci, cremă, 500 g
  • smântână 200 g
  • smântâna pentru frișcă 200 g
  • zahăr vanilat 2 plicuri
  • pudră de vanilie , un vârf de cuțit

Am bătut albușele într-un bol (se poate bate frișcă din smântâna dulce), apoi am adăugat celelalte ingrediente și le-am amesecat cu un mixer.Käsekuchen, prăjitură cu brânză, cheesecake

Am uns tava cu puțin unt, apoi am întins cu mâna aluatul pe fundul și pe pereții tăvii, am turnat umplutura și am dat la cuptor. Käsekuchen, prăjitură cu brânză, cheesecakeAm lăsat focul mai mare la început, apoi l-am făcut mic. Focul trebuie să fie mic pentru ca umplutura să aibe timp să se coacă bine, altfel rămâne crudă atunci când aluatul e deja copt. La cuptorul nostru pe gaz a durat cam o oră. cheesecakeAșteptarea a meritat pe deplin. Blatul este fraged, iar umplutura este cremoasă, netedă și dă impresia că se topește în gură. Smântâna dulce și vanilia aduc gustul la perfecțiune. Este o prăjitură decadentă – epitetul nu îmi aparține, dar se potrivește. Pentru îngerul din “City of Angels” ar fi încă un motiv să ni se alăture.

Käsekuchen, prăjitură cu brânză, cheesecake

Un document în format PDF cu toate rețetele noastre  Paști găsiși aici

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii