Paste cu sos de fenicul

ingrediente pentru paste cu fenicul si carnati

În cazul meu, sosul cu fenicul și cârnați e o dovadă că în timp, gusturile evoluează sau că pot fi educate. Când eram mic existau niște bombonițe din fenicul, tras in zahăr colorat. Le uram. De acolo am ajuns aici: gătesc cu fenicul ori de câte ori pot. Nici din pâinea care o fac semințete de fenicul nu prea lipsesc . Cred că rețeta asta e de la Jamie Oliver sau măcar inspirată de la el.

Ingrediente:

  • vreo 2 cârnați uscați de calitate, picanți (sau chorizo) –  dacă nu sunt picanți un chilly și îi convinge să-și schimbe opinia
  • un bulb de fenicul
  • o lingură bună de semințe de fenicul
  • câțiva căței de usturoi
  • două conserve de roșii tăiate
  • sare, piper, dafin
  • ulei de măsline și unt
  • o mână bună de firmituri de pâine uscată – dacă e pâine de casă sau de la țară cu atât mai bine
  • spaghete (sau paste făcute acasă)

Am pregătit ingrediente: am tăiat bucăți cârnații, am tăiat în jumătate bulbul de fenicul apoi l-am feliat, am tocat usturoiul, am spart puțin semințete pentru ca să elibereze mai ușor aroma.  Cârnații pot fi substituiți cu un salam uscat.

paste cu fenicul si carnat

Am încins uleiul și untul, am prăjit ușor semințele cu puțin piper apoi am adăugat cârnații. După ce s-au rumenit ușor, vreo 2 minute, am adăugat feniculul și am mai lăsat cam 5 minute la foc mediu apoi am pus dafinul și sosul de tomate și am mai lăsat încă 20 minute cu capac la foc mic. Între timp am fiert pastele (de data asta nu de casă), iar la final am potrivit de gust cu sare și piper.

preparare paste cu fenicul si carnati

Pentru servit am pus sosul peste paste iar deasupra firmiturile. Firmiturile dau un plus de savoare prin faptul că au un gust aparte, o consistență diferită de restul îngredientelor și le evidențiază mai mult aromele. Cu alte cuvinte mâncarea asta nu ar fi la fel fără ele. Încă nu am înteles mecanismul dar l-am acceptat. E a doua oară când gust un sos care le folosește și este extraordinar.

paste cu fenicul si carnati

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentarii