Ras el hanout

Ras el HanoutRas el hanout (rass el hanout) este un amestec de condimente măcinate, popular în zona magrebiană și cu precădere în Maroc, de unde și provine. Numele său s-ar traduce în franceză la tête de l’épicerie și se poate găsi în orice souk (piață) din nordul Africii. De obicei, ras el hanout este cel mai bun condiment pe care negustorul îl are de oferit, condiment făcut după gustul, știința și priceperea sa, așa că el diferă de la o tarabă la alta. Se folosește la mâncărurile gătite în tajine sau la cus cus (couscous). Există 3 amestecuri specifice de ras el hanout: Lamrouzia, L’msagna și Monuza – în funcție de numărul și raportul dintre condimentele care le compun. Ca și regulă, ingredientele sunt puțin prăjite și măcinate, iar amestecul include: cardamom, cuișoare, scorțisoară, boia de ardei iute, coriandru, cumin, nucșoară, piper, turmeric și multe altele, putând ajunge până la 100 de ingrediente. Cu atâtea componente posibilitățile sunt virtual infinite.

Prefer să prepar ras el hanout în cantități mici și să nu îl fac chiar de fiecare dată când am nevoie de el din mai multe motive: să fie proaspăt, mai aromat – prefer să țin ingredientele în stare brută, neamestecate, fiecare în borcanul lui. Prepararea lui nu durează decât câteva minute și este o plăcere: toate acele condimente care își eliberează aromele când sunt pisate în mojar creează o simfonie a parfumurilor. Aș vrea să fiu poet să pot descrie tot amestecul de mirosuri care crește cu fiecare condiment adăugat – e ca într-o drogherie pe lângă care treci și simți din stradă mirosul din sticluțe.

Pentru varianta mea am folosit:

  • 2 lingurițe semințe de cardamom
  • 1 linguriță scorțisoară
  • 1 linguriță cuișoare
  • 1/2 linguriță nucșoară
  • 1 linguriță semințe de coriandru
  • 1 linguriță cumin
  • 1 linguriță turmeric
  • 1 chilly
  • 1/2 linguriță piper alb
  • 1/2 linguriță piper negru
  • 1/2 linguriță mace (coajă de nucșoară)
  • 1/2 linguriță anason
  • 2 lingurițe pudră de ghimbir

Eu am schimbat puțin regula și întîi am pisat pe rând în mojar fiecare condiment și apoi le-am prăjit împreună în tigaie, timp câteva minute la foc mic.Ras el hanout

Poate condimentele indiene sunt mai populare, mai cunoscute decât cele arabe, totuși acestea nu sunt cu nimic mai prejos.

Până acum l-am folosit la samosa, ied la tajine, vită la tajine, pui la wok.

Comentarii