Somon pe piatră, și nu numai

somon-prajit-pe-piatra

Revelionul de anu acesta (2011-2012) l-am petrecut ca și în ultimii ani „in ză brain of ză mountains” adică în creierii munților, undeva sub creasta Făgărașului, multe ore de mers pe un traseu nemarcat, o vale – jungla, dar super faină locația.

Cum în prima zi a anului din motive tehnico- tactice nu am putut să mă alătur găști care a urcat în creastă, am rămas la munci casnice în jurul cabanei: căutat lemne, spart lemne, ecologizat coliba și nu în ultimu rând refacerea focului de tabără!

Păi dacă se face focu de tabără evident că te gândești și să gătești ceva la el, problema era că nu aveam grătar, ca doar nu era să cărăm niște fiare 6 ore la deal pe urme de urși prin vai lovite de viituri, și nici ce să preparăm în afară de clasica, în aceste situații: slănină!

Prima situație s-a remediat oarecum prin vocea care a anunțat „ Am niște file de somon”. Mai rămînea cum să îl preparăm. După cum spune și titlul soluția a fost o piatră! De fapt 3, două pe post de suport și una mai lată si mai subțire pe post de „grătar” sub care am mutat ceva jar din focul de tabară!

Și dacă tot am încins focu am zis sa mai punem și alte chestiuni pe piatră: ceapă, ardei, telemea, cașcaval și evident slănina!

După ce s-a încins piatra am uns-o cu slănină și am pus somomonu la prăjit

slanina-pe-piatra.file-somon-prajitsomon-pe-piatra

 

După ce am terminat cu somonul, care o fost doar cât să ne facă poftă, am început să prăjim și restul produselor:

 

telemea-prajitaslanina-si-carnatiprajit-pe-piatra

 

Asta ar fi pe scurt, oricum e o experiență care trebuie repetată cu ceva mai multe produse și pregătite mai bine.

P.S. Produsele au fost mult mai bune decât reiese din poze

Tag-uri: , , , , , , , , ,

Comentarii